Simplitate

Se spune că simplitatea este culmea civilizației. Atunci când am reușit să renunțăm la minciună, la măști și la false valori, atunci vom afla cu adevărat cine suntem. Cred că ar fi timpul să renunțăm la falsitate și să ne gândim la ceea ce contază cu adevărat în viață. Degeaba investim numeroase sume în haine, mașini și vacanțe, dacă nu suntem capabili să găsim fericirea și să o păstrăm.
De câțiva ani, pentru mine, fericirea se află în zâmbetul fetiței mele de 2 anișori. De fiecare dată când o văd ridicându-se în piciorușe, în pătuț, totul capătă alt sens. Și mă simt în siguranță, pentru că pătuțul ales de la Marvis nu-mi dă nici un motiv de îngrijorare. E sigur, rezistent și confortabil. Sincer, l-aș încerca și eu dacă aș putea!

Armate de vise

În dimineaţa asta am putut vedea armate de vise cum se strecoară printre genele fetiţei mele, cum se strecoară prin suflet, fără ca micuţul meu să simtă nimic. Am stat şi am admirat miracolul fericirii, fără să mă gândesc de unde provine această fericire, cum se creează aceste amintiri….
Îmi văd băieţelul în fiecare dimineaţă trezindu-se fericit şi mi se pare ireal. Credeam că vor fi un chin primii ani de viaţă ai copilaşului. Dar, datorită lui Marvis, am reuşit să conturăm împreună doar amintiri fericite…

Linişte…

Nerăbdătoare aştept o altă dimineaţă. Nu am dormit aproape deloc, deşi am stat cu speranţa că poate ziua de azi va fi diferită, că durerea se poate spulbera doar cu puterea gândului. Ochii mei s-au aplecat la un moment dat, lăsându-mi pe umeri timpul, semănându-mi printre clipiri, ca şi tremurul din mine, un plâns cuprins de umbre şi nelinişte. Dar sufletul meu, obosit de apăsare, a strâns uşor pleoapele şi, ca prin minune, am văzut patul fetiţei mele şi m-am recules. Mi-am dat seama că acolo se ascundea liniştea mea…

Nu aştepta

Sunt oameni fascinanţi tocmai din cauza acestui “du-te, vino”, pentru că niciodată nu ştii la ce să te aştepţi de la ei, pentru că uneori viaţa te îmbrăţişează fără să ştii de unde sau de ce… Şi atunci simţi că trăieşti…
Sunt oameni care încă mai cred în copilărie şi inocenţă. Pe aceia îi invidiez… Mi-aş dori să fiu iar aşa.
Dar mă uit la fetiţa mea şi-mi dau seama că prin ea pot din nou sa visez, să mă joc cu viaţa, să fiu tot ce aş fi putut fi cândva… Deci, ce mai aşteptaţi? Acum e momentul să fiţi cine vreţi cu adevărat să fiţi.

Unde era fericirea…

Astăzi am făcut cunoștință cu fericirea. Am văzut că stătea ascunsă in locul pe care-l vizitez cel mai des: in zambetul copilasului meu. Da, era chiar aici. Avea miros crud de iarbă și zâmbet ștrengar.
Am găsit-o ascunsă prin glasuri de copii și liniștea serii… Se afla mereu aici, dar n-am știut să o recunosc.
Pătuţurile celor de la Marvis mi-a redat ceea ce credeam de mult pierdut: inocenta. In patutul fetitei mele am redescoperit iubirea si fericirea…

Glasul fericirii

Sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei. Mai stii sa asculti? Auzi soarele de la fereastra? Auzi pasii mei care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia?
Intrebari fara ecou, fara raspuns… Nu stiu ce monstru, venit din alta lume, mi-ar furat copilaria, mi-a furat inocenta… Tot ce stiu este ca am regasit-o astazi, aici, in patutul fetitei mele… Se ascundea intr-un colt de zambet. Acum pot vorbi din nou glasul fericirii…

Mama de fata

Prin fiica ei, fiecare mama pare sa isi vada viata incepand din nou, are sansa de a trai o copilarie de fetita asa cum si-ar fi dorit-o pe a ei, dar, în acelasi timp, pot reinvia propriile temeri – in felul in care isi educa fiica, în atitudinea pe care o are fata de ea, încat, uneori, mama respectiva poate sa ajunga precum propria mama in constrangerile si ideile preconcepute pe care aceasta le avea.
Felul în care mama isi percepe propria viata, existenta, rost în lume va avea o foarte mare influenta asupra relatiei cu copilul ei, cu fetita.
Primii ani nu sunt o probleme, copilul este mic si totul decurge coform planului, dar anii trec. Ca mama nu te gandesti ce se intampla la 2 ani ci dupa ce creste. In primii ani totul este usor, cand face nazbatii si trage totul jos cu siguranta orice parinte isi pune copilul in patut. Acesta va urma fiecare copil in decursul cresterii.
Un patut este util si pentru fetita si pentru baiat, altele sunt grijile cand copii cresc.