Unde era fericirea…

Astăzi am făcut cunoștință cu fericirea. Am văzut că stătea ascunsă in locul pe care-l vizitez cel mai des: in zambetul copilasului meu. Da, era chiar aici. Avea miros crud de iarbă și zâmbet ștrengar.
Am găsit-o ascunsă prin glasuri de copii și liniștea serii… Se afla mereu aici, dar n-am știut să o recunosc.
Pătuţurile celor de la Marvis mi-a redat ceea ce credeam de mult pierdut: inocenta. In patutul fetitei mele am redescoperit iubirea si fericirea…

Glasul fericirii

Sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei. Mai stii sa asculti? Auzi soarele de la fereastra? Auzi pasii mei care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia?
Intrebari fara ecou, fara raspuns… Nu stiu ce monstru, venit din alta lume, mi-ar furat copilaria, mi-a furat inocenta… Tot ce stiu este ca am regasit-o astazi, aici, in patutul fetitei mele… Se ascundea intr-un colt de zambet. Acum pot vorbi din nou glasul fericirii…